Adorm, însă tristețea nu mă lasă,
Mă frige dorul și viața îmi e arsă,
Adorm și visul iar spre ea mă duce
Și cu iluzii iar, sunt răstignit pe cruce.
O văd în depărtare, tainică figură,
Eu fug spre ea, speranța iar mă fură,
Fantomă palidă, ce îmi apari în vis,
Ce focul agoniei, în suflet mi-ai aprins.
Mă doare totul și sunt prea obosit,
Să mai doresc acum, cândva ce am dorit.
În orice chip te caut, în orice privire,
Orice mișcare, orice gest, orice sclipire.
În vis te văd mereu, doar ca prin ceață
Și vreau din vis să nu revin la viață.
Dar tot ce am, este speranța oarbă
Și o iluzie, ce soarta o să-mi soarbă,

Adorm, azi iarăși vei veni?
Tu, cine ești? De aș putea eu ști…
Ești dulce, gingașă, tăcută…
Vei fi mereu, a mea Necunoscută.