Culeg în taină viu parfum de flori,
fur după ploaie, de la curcubeu culori,
le-amestec mai apoi la întâmplare
și țes din ele, chipuri de femeie floare!

În loc de brațe, eu i-am dăruit liane,
să te îmbrățișeze, când ți-e dorul mare!
Iar buzele-i flămânde din petale mac,
pecete de iubire, pe veci, să te împac!

Un suflu, din blândul Zefir i-am plăsmuit
și coapse fremătânde, așa cum ți-ai dorit!
Icoana ei, smerit, s-o porți mereu în gând,
cu-albastrul ochiului, ce te privește blând!

Va fi pe veci, leagănul viu al pruncilor
și cerul tău albastru, fără nici un nor!
Așa am plăsmuit, dar nu la întâmplare
chip de soție, chip de femeie floare!