Era pe când iarna a divorțat de ger,
ninsoarile se ștergeau pe frunte,
semănau cu femeile la plimbare
când le întâmpină florăresele pe străzi
cu bucuria din ochii ghioceilor.

Cred că iarna a fugit din casele lor;
a rămas soarele, atârnat de ferestre,
să-și amintească de lumină și apă;
se dezgheață pământul și aburii se ridică-n aer.

Noaptea-și mai încearcă puterile cu frig,
doar atunci când o cuprinde ceața
și i se văluresc marginile de vânt
peste șipotul deslușit al pâraielor.

Dimineața, pe sub cerul decolorat,
când orizontul își mărește distanțele,
apari ca o limbă mișcată pe semicerc,
în direcția în care fuge timpul.

Vine primăvara ca o mângâiere de femeie
cu buclele peste obrazul zilelor;
simt cum și-n mine sângele se răsfață
în pendulări după un fluture mut.