îmi aduc aminte au scris în mine un nume
mă târam într-o peșteră lungă cu roci identice
moartea îmi dăduse deja un bilet dus și o piele
care avea să se întindă peste chinurile ce urmau să crească și
lângă atâtea lacăte ridate mi-am deschis o credință
luam foc în capătul unui chibrit ars de soare și visam
să topesc sufletul în ceară de lumânare prin toți norii
apoi au venit ei : toți groparii ce aveau să îmi
sape în creier adunați în anii în care mă jupuiam pitit în cărți
ei mi-au arătat cum să năpârlesc și cum să mă întind în
spațiile înguste
desculț prin adevăr mi-am mestecat pașii
am deschis ochii ca pe două uși puratate de rugină
am înțeles că
anii vor avorta un viitor în pivnița în care nu vei fi mahmur
indiferent cât ai bea în ultimele clipe