totu-i ca într-un vis fatidic
tu ești lapidată dimineața la prânz și seara
pentru bolile tale femeiești

nici nu știi că am strâns în mine toate rănile tale
nu-ți imaginezi cum am dat pietrelor
sentimente stări gesturi
cum toate s-au preschimbat și s-au așezat la suprafața lucrurilor
ca o plapumă de gâze
moale
*
n-am să uit niciodată câmpul acela cu buruieni și măceșe
cu scaieți care ni se agățau prin șosete
cu oile negre ale sidoniei sau cu dulăii primarului
pe care-i hrăneam cu dude și sâmburi de ghinde

doar acolo, dilara, tu știi
singurătatea se plia pe sub frunze
anxietățile amorțeau prin aripile vreunui
deltaplan

n-am să uit nici lasoul meu fermecat
cu el prindeam oameni orașe planete
lumea mi se părea un fruct ghimpos
moartea o creatură cu umbră și doi pitoni în spinare
*
s-au dus dracu toate acestea
nici ținutul acela secetos nu mai e
la noi plouă mai des ca la londra
și ploaia asta a secerat tot trecutul

pe tine cineva te omoară cu pietre
eu le culeg le transform îmi caut apoi echilibrul
și te prind cu lasoul exact ca-ntr-un western alb-negru ori
ca în reclama aia veche cu calul din marlboro
te resuscitez îți suflu pe gât toate rahaturile astea din trecut
câmpul nostru, dilara, șopârlele soarele ciulinii
și tu alergând goală de la o limită la alta
de la mine la baltă până în cel mai ascuns loc din lume
acolo unde țara basmelor nu se mai găsește
citind harta secretă a piraților tatuată în palmă
chiar între linia vieții și degetul mare
*
pe la șapte au venit iar.

pentru bolile tale femeiești o să te omoare cu pietre
ca într-un vis fatidic