E întuneric și vântul rece pielea parcă taie,
În suflet frica arde, puternica văpaie,
E liniște tremurătoare, e peste tot în jur
Și viața din aceasta pace, eu vreau ca să o fur

O simt cum trece și pasu-i e grăbit,
Iar inima îi bate, din ce în ce mai tare,
În astă seară, am să îi fiu ursit
Și întâlnirea noastră, nu e o întâmplare,
O urmăresc, o simt cum ea mă simte,
Din ochi, îi curge lacrima fierbinte,
E jertfa mea, parfumu-i mă-nconjoară,
Tăcerea tot mai grea, răbdarea îi doboară,
Iar vocea ei plângândă, liniștea-ntretaie,
Și simte cum încet, picioarele-i se moaie,
Îi vine ca să strige, se-năbușă în frică,
Respiră tot mai greu, și-n disperare pică.
M-apropii lin de ea, văd, teama o cuprinde
Și-o tainică dorință, în mine se aprinde,
De braț eu cu putere, o strâng și o ridic,
Privind în ochii ei, eu nu mai simt nimic,
În ochii mei ea vede, sfârșitul ei grăbit,
Căci simte cum voi fi, acum al ei iubit.

O strâng la mine-n brațe și gingaș o sărut,
În ochii mei privind, ea moartea și-a văzut,
Cu mâna o apuc, încet și o sugrum…
Speranța ei la viață, s-a prefăcut în scrum…
Răsuflul ei prea gingaș, în noapte se topește,
Simțind plăcerea morții, dorința-n mine crește…