privesc strada cum se face din ce în ce mai îngustă
fiecare zi se strânge pe trupul unei femei
în timp ce fermoarul aleargă dinspre coapse până spre cer
într-atât

lumea devine mai nudă, cu fiecare bâzâit de insectă.
părul căzut pe chitară alunecă pe trepte difuz
și simfonia fantastică
încă mai mușcă din mine

zumzetul moleculelor abia se aude
pentru aceasta trebuie să deschid larg fereastra
nici absintul salivei
nici un cor de termite
nici firul de iarbă nu are hotar

până unde
lumina învie pământul.