Din același mereu eșuat, niciodată abandonat ciclu numit „Geometricale”

Prin scufundare repetată în azur,
În undele mai limpezi, abătute
Pe lutul cel noptatec și impur
Clădit în poliedre revolute,

Cerșesc sădiri sporadice de forme
Și strangularea suprafeței în hotar,
Că setea schizoidă de reci norme
Mustește un venin zălud, amar,

Care ucide-n mine ascunzișuri
Și spulberă, deși iubit, mister.
În van tot ațintesc tăișuri
Spre templul invizibil. Auster,

Din ce în ce mai mult și străveziu,
Bisericii urâte sunt canonic:
Nemișcător, ca punct străpuns, să fiu
De lame generând vârtejul conic.