credeam că știu
cum e să te îmbolnăvești de poezie

deasupra fluviului
statui bântuite de pașii secolelor
neostenite se-nchinau fiecărui val a binețe
sfântul dorințelor privea cu îngăduință
cum apa își admira brățările de argint învechit
de sub fiecare pod
Praga-și întindea brațele de piatră
într-o eternă îmbrățișare a curgerii
spre confluențe

orașul vechi orașul nou își împreunau degetele
sub lacustra unde ne beam cu o singură respirație privirile
și cafeaua aburindă
Poezie, îmi spuneai,
lebăda asta albă oglindindu-se-n Vâltava
ca-n ochii amurgului
ce-i piaptănă soarelui pletele-n apă
aici îți spuneam
te poți îmbolnăvi de poezie
ca de îngeri și flori de piatră
ca de Dumnezeu

ieri seară m-a invitat un poem
la cafeneaua cu Poeți
spunea că acolo se pot consuma
aduse pe tăvi de argint
cuvinte alese
plata cu un card visa din stele

pe masa cu Poeți împrejur
niciunde altundeva
o pâine și ceai din iarba lunii
cafea cu surâs de îngeri
fiecare poet însemnat de aripile păsării cu gât lung
mai albă decât veșmântul unei taine
Poezia se-nclina în fața fiecăruia
și mie
din palmă împărțea câte-o fărâmă
din pâinea visului
Poeții erau toți bolnavi de ea
ca de-o iubire
careia îi faci cadou o călătorie la Praga

dimineața
ochii îmi sclipeau a olimpul vorbei
și-a febră albă
încă ședeam în cafenea
ca pe un pod cu minuni
îmi intrase foamea de cuvânt în oase
ca un leac ca o boală
ca o pâine de împărțit
cu Zeii
Poeții