deși în mine frigul crește ca o izmă sălbatică
pătrunde odată cu gândul la tine
înceeeet înceeeet
iar tu dispari exact când ar fi trebuit să rămâi
să faci focul în stomacul meu bocnă
și să fie cald ca în Aziziyah
eu să așez comprese cu albăstrele
pe cearcănele copiilor noștri

însă tu continui să taci
așa cum tac euglenele urbii
termoelectrica și alte gângănii
și îmi îngheață plămânii poemului
orașul se închide în jurul buzelor tale absente
și trec batalioane de soldați prin ochii mei căprui
ca niște închisori
dar nu știi,
toți soldații ești tu ținându-mă de mână
în mijlocul tundrei, atunci când mi-e frig
și îmi zvâcnești ca o conductă cu apă fierbinte
pe partea aceea de inimă
din care oamenilor le curge iubirea.