dacă ar fi să ne luăm
după spusele gânditorului
de la hamangia
nu zeul a făcut pământul
în a nu știu câta zi
ci noi oamenii trudim la el
nu vă vine să credeți
cum vine primăvara
în strălucirea soarelui
întreaga vegetație scoate capul
la fel și noi când venim pe lume
scoatem mai întâi capul
și cât trăim
adunăm în el lumină
învățăm învățăm învățăm

să priviți o țeastă de om
dezgropat la șapte ani
e seacă seacă seacă
cam la fel ca aia a lui Hamlet
ce s-a ales de lumina
o viață adunată în ea
a absorbit-o pământul
de atâta lăcomie
și pentru că se tot rotește
uneori i se mai apleacă
și vomită
ce n-ați văzut vulcani
păi văpaia aia sub formă de foc
care se revarsă râuri râuri
e lumina noastră
care adunată la un loc
îl arde în măruntaie
după ce se răcește devine lavă
adică s-a făcut pământ

în fond și pământul e tot un cap
însă unul mult mai mare
că nu încape într-o școală
și atunci se hrănește
continuu cu lumina noastră
a oamenilor bineînțeles

fără noi pământul s-ar prosti