viața e un fluviu
năvalnic învolburat și nebun
se prăvălește ca o viitură
măturând totul în cale
de aia e lumea muritoare
asta până ajunge la mine
îmi place să cred
că eu îi sunt digul
nu care doar o zăgăzuiește
sunt cel care o îmblânzește
pentru o vreme
am un secret al meu
shakespeare a fost mic copil

mai adă crâșmare una rece
priviți vă rog
cum se scurge scorpia cuminte
prin toate venele și arterele mele
face tot ce vreau eu
doar uneori le mai colmatează
însă cel mai important e că
din incoloră inodoră insipidă
capătă mirosul și gustul meu
dar mai ales culoarea
roșul iubirii
am făcut-o să gâlgâie ca vinul
când dau cep la butoi
hee hee câtă viață a trecut prin mine

beau ultima stacană
uite și pietrele au plecat una câte una
tramvaiele de mult s-au retras
am rămas ultimul în bodegă
și lăutarul doarme dus