nu nu pot fi în această imagine aplecată
atât de mult peste realitate eu locuiesc într-un fel
de atemporalitate adunându-mă de pretutindeni
într-o singură inimă și-o bucată de duh atât
cât să încap afară las toți nesupușii orei exacte
și toți pierduții de mame urlând să se mai nască o dată

e foarte cald aici de aceea cuvintele sunt în cădere
liberă doar tăcerile sunt smulse cu forța umplând
cerul cu poezie se mănâncă cu sare literă cu literă
până când timpul devine sărac și neîncăpător de poeți
norocul e că am teritorul asigurat pot oricând sfredeli
cu ochiul lumina lăsând-o să curgă pe ramuri în iarbă
și prin artere ca un recital dintr-o spovedanie

e prea liric să te naști aici lăsând să-ți intre fiecare clipă
în sânge ca o permanentă dragoste iar în loc de apă și
busuioc botezul să ți se dăruiască cu ploaie de stele să
inspiri aerul mirosindu-i delirul acela emanat din puterea
seducției curgându-ți prin vene damful înțelepciunii
nu ar deveni prea dramatic aplecându-te peste imagine
să-ți vezi năucirea dintr-un coșmar de realitate


25 martie 2012