adevărul nu poate fi rostit în cuvinte

dacă îl rostești el devine neadevăr



buzele mele scapă tăceri incomesurabile



inorogi sidefii pasc pădurea prin ramuri

cercuri apoase tremură stelele-n lac

ca o mantie împărătească

prin papura nopții



e atâta liniște încât

aud inima-mi haiduc cum bate bezmetic

ca o tobă nebună

ce prevestește războiul lumilor



dinspre cețurile albe

săgeți încordate zbârnăie

cerul negru incins ca o smoală

miros înțepător de cai și blănuri ude

cuțite ferme strălucesc metalic prin umbre



cucuveaua sparge noaptea

ploaia lovește toboșar pălăriile mari de leurdă

la unison cu inima mea



ah

sânge sărat

împroșcă spasmodic cămașa

prin ploaia albastră

calul îmi poartă năluca

în copite



florile nopții-mi brăzdează

parfumuri subtile

prin carne



încă o dată

m-adapă



Mihai Corui

01.04.2012