ultima dată ți-am spus
de ce port tremurarea în pleoape
într-un cotlon pașnic
unde ceasurile sunt acoperite
de sinceritate

e un fel de a spune întorsului
în cartierul insomniei mele

să zăresc o fată frumoasă
care mi s-a întâmplat
să-mi spintec viața cu indulgență
să aud primăria decretând starea de indiferență
oameni adormiți în mijlocul drumului
și un strop de siestă deasupra frunții

poate de asta
amintirile sunt ca și anotimpurile
lucrurile se izbesc în zidurile înșirate
și numai o dare de seamă
ne desparte de maturitate

nu ne-am fost niciodată brațe
la timpul potrivit