pentru că îmbrățișarea ta nu se vedea, coraline
pentru că unghiul din care mureai era monosilabic
îmi spuneai: sunt stăpână peste bucata asta de scaun
pentru că înainte să fii tu eram eu, cuierul și geanta din cui
zi de zi agățată acolo prinsese forma unică
fix între sprâncene se formase o cută

din piele confecționată cu tine pe umăr traversam, atunci, căi ferate pline cu păpădie
când să te mai risipești?

pentru că oricât te-aș fi iubit mai mult decât rădăcină n-aș fi putut fi
de aceea știi tu