am întemnițat în sine firul de nisip
și ca un veritabil mecanism de apărare
nu ți-am învățat tainele pe de rost
când un altul s-a dus spre murire
în spatele bibliotecii

ești trup sfâșiat în glasuri
eu sunt copacul de piatră
și noi
o altă greșeală gramaticală

este ora în care diminețile se gudură
peste balustrade ca niște apucături proaste
când arborii se dau în spectacol
și fecioare muribunde cerșesc iubirea

ai plecat să dai la o parte cărțile
să cauți plecatul dar nu era nimeni
apoi ai auzit bătăi în ușă
și ai alergat să vezi cine își sparge durerea
era doar un fir de aer care împletea nimicul
răspândit în pragul deșirat
de glezne

și până la urmă de ce încercăm să fim
sfârșitul urmei
nu este niciun sfânt
la marginea drumului
în afară de nedumerirea atârnată la vedere
și câteva ceasuri neglijate
purtate elegant în obrazul drept