agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5414 .



Lui Armand Pascal, în moarte...
poezie [ ]
din Ulisse (1933)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Benjamin_Fondane ]

2012-04-08  |     |  Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil



Eram un grandios poet născut să cânte bucuria,
dar în chilia mea suspin.
Buchetele cu apa mării se ofilesc și mor în cupe,
cărarea inimii se-ndreaptă către Père-Lachaise;
e porumbaru-acolo, dară fără porumbei;
acolo moartea e atât de pură -
Armand, ai fost incinerat aici.

Iată viața ta imensă care topește siguranța -
știi să vâslești, știu bine, dar cât de lung e fluviul,
eram striviți de-această lumină inumană -
de ce să cânți în gura mare? Cu beregata plină
de nerăbdarea melodiei?

Și dacă-i mâniem pe zei?
Cu tine până la sfârșit aș fi putut iubi minunea,
dar te-a luat viața drept o țintă vie
și chiar în moarte tu ești pururi viu!

N-am alergat spre tine ca un prunc?
Din inimă, o jumătatea, cea pură, ți-o dădusem ție.
Spitalul, spaimă albă, galben
în parcul cu bolnavi, glasul tău, treaz;
lasă-mă lângă vocea ta;
splendid, te hârjoneai cu cerul ce-ți sta-n față;
aș vrea să dorm lângă mâinile tale.

Perdeaua se lăsa, sfârșitul se-apropia grăbit, și totuși,
aplauda într-una viața, aplauda necontenit,
în larma de autobuze, sfărâmături și întâmplări,
aplauda, fără oprire;
de ce să nu te-arăți la rampă
de câte ori te cheamă spectatorii?
Eram singur, peste corpul meu măturau sala,
mă simțeam atât de murdar, că te lăsasem să pleci!

Prietene, prietene, venisem din mare depărtare împreună,
ca brațele crucișe de foarfecă-mbinați,
ca sâmburii-ntr-un fruct;
frângând în jumătate pâinea, visul,
noi ne-am iubit mereu, ne-am înfruntat,
sângele fiarei ar fi fost supus de tinerețea noastră,
și leului noi i-am fi smuls mănușa,
aveam cu ce să cucerim ceva mai mult decât o lume,
să bicium oceanul îndărătnic.

Făptura ta de apă dulce și bolovani sălbăticiți
alăturea de mine-n mizerie a fost,
alăturea de mine-n imposibil,
mizeria era nendurătoare,
dar noi trăiam atât de bine strânși laolaltă-ntr-o păstaie!

Aveai ochi blânzi, copile,
auzi tu, de acolo de unde ești, oceanul?
Ești cel puțin la fel de viu ca mine,
ești râsul meu, ești amintirea mea,
sunt plin de moartea ta,
te port mai sus de umeri,
urăsc moartea, urăsc viața,
nemăsurată milă mi-e de oameni,
mă urăsc și mă iubesc,
tu iartă-mă că-s viu și scriu poeme,
m-am rupt bucăți, dar n-am murit,
mi-e gura mucezită și amară,
zac scufundat în glod până la brâu,
în murdărie.


(traducere de Virgil Teodorescu, din volumul Poezii, 1965)

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!