când plânge Cuvântul
neauzite lacrimile lui
calde și multicolore
verbe și vorbe
cad grele ca infinitul
pe coala albă a destinului
acuarelă
într-o pictură abstractă
poetul

de aia nu poți împușca
ori săruta poetul
pentru că el nu există
decât înrămat estetic
în tabloul inimii tale
capodoperă
fără să știi trăiești
și din când în când iubești
doar să-l dezgropi
sperând să te afli pe tine

chiar acum alerg
prin culoarul întunecat al logosului
sub tălpile mele aud cum se topește
tunând și fulgerând necuvântul
ce mă curge
picurând pe hârtie
poemul care mă rostește