Noaptea din spatele zidului
este o fantomă descompusă,
din ochii ei se ridică țepi.
Cred că asta mă face să mă tem
de timpul care delirează pe străzi
și uită
cum fiecare putem muri
într-o clipă de neatenție.

M-am învățat să rup oasele vântului,
cu mâinile încleștate pe aripi,
să văd aerul sufletului cum trece
printre degete,
ca niște ispite cu două fețe
din vremurile când nu eram atât de singur

O haită de temeri îmi urlă în trup
cu dâre reci prin nervi.
Ploaia măruntă se așază sub piele
și podurile se surpă
de vechi.