mai ții minte ziua aia
când m-ai prins de mână
cum se prinde zborul în aripi
ori iubirea în licăr de ochi
și-ți fulgeră inima
râzând zgomotos
ai început să te rotești în jurul meu
erai o floare ce-și dospea nectarul
și se dezbrăca de petale
în fața pistilului
sau o cometă ce veneai
de foarte de foarte departe
să aduci începutul
oniris încă nevisat
doar ca să dai sens vieții mele
eu tot mai cred că mi-erai
îngerul evadat din umbră
să-mi dăruiască păcatul
gârla se ducea la vale
bobițe de stele tremurânde
picura pudic de pe trupul tău
zăvoiul și secunda aia
lumina și vorbele
chiar toată lumea se porniseră
cu tine în horă
și-n mintea mea neuronii
pirați pe corabia speranței
își ucideau căpitanul
și se revoltau sfâșiindu-se
pe frumusețea ta
te-ai oprit m-ai sărutat
apăsat pe ochi
și mi-ai soptit drăgăstos
că sunt soarele tău
eu am zâmbit amețit
și te-am crezut

de atunci...
am orbit
dar se întâmplă ceva ciudat
pământul
se învârte în jurul meu