când mori în locul meu
doar atunci vei avea dreptul să-mi vorbești
despre lumea ta minusculă
cu degetele subțiri răsfirate
într-un adio încătușat
de viață

în fruntea spartă de nevroza orașului
și restul irelevant al isteriilor iubitei tale
fluieri un cântec cu autor necunoscut
spinteci urmele ascultate în trotuar
de umbrele propriilor tăi pași

probabil ai asculta întunericul prăbușindu-se
în spatele celor dinaintea ta
dar nu a avut cine să te învețe
cum e să dormi în legănarea brațelor

și teama de teamă
te urmărește pretutindeni

ca un vârf ascuțit în care te-ai osândit
cu mult timp înainte de a mă naște

din acest motiv ar trebui să treci prin mine
și data viitoare
pentru cealaltă mână
care să mă iubească
așa cum te iubești pe tine însăți

nu aud respirația celui care a plecat
să se sinucidă
în colțul
unde se întâlnesc două ziduri
nenorocite