cu o carte pe picioarele goale
întinsă pe ierburi de sticlă
liniștit lumina bătea peste toate ca un vânt cu margini deschise
iar ea cu o carte
zâmbea către stele ce nu le vedea de atâta lucire
și
o pisică torcea printre file

un pod, metal încordat peste-o rană
cu vapoare-semințe de floare
și margini sepia, un vintage de alb și de roșu
lăsa să se vadă un pântec de soare
și ea cădea
și
zâmbea
și
apele își desfăceau brațele
își desfăceau buzele
gândurile
norii în iarba atinsă
în timp ce pânzele se nălțau către frunze

și cine ar fi îndrăznit să-i oprească tăcerea
ea ieșea dintre toate ca o adâncă umbrire
întinsă peste ierburi în care
cosașii, furnicile, cărăbuși, viermi și alte mărunte
cătau ca să cânte

o icoană de fluturi în mii de petale
vântul își arcuia trupurile
iar fata cu picioarele goale
dezvelea filele

să nu mă scuturi inima mea
să nu-mi tai corzile
să nu-mi