ți-ai abandonat chipul
în buricele degetelor mele
cu șaizeci de clipe
într-un început datornic
de gânduri căzute peste gânduri

din acest motiv o prăbușire
nu cunoaște răutatea
doar laturi chinuite și un țipăt
înfășurat în mâini
o câmpie de hârtie imaculată
așternută în mijlocul orașului

ca o fugă

printre străzile îndreptate cu forța

tu

care îmi răsfoiai albul din tălpi
și aceeași numărătoare de zile
oprindu-se la cifra
doi