pentru o zi am crezut că nu sunt nici
măcar iarbă o halcă de cer
nici măcar pământ
să am cu ce să mă acopăr

nu îmi e frig, doar poate hoitului meu care pute
și cere să îl scot la plimbare
să umble de nebun pe străzile principale

pentru o zi am crezut că sunt în stare sa crăp cu dalta un
ochi și să ascund acolo
toate femeile

și după toate astea simt frica că nimic nu se întâmplă

mai am unul
dar la ce bun când celălalt e orb

și așa e prea mult
e prea mult

soare și benzi rulante ce trebuie să le urc și cu cât urc
cu atât simt că mă arde
și nicio tăcere nu-i prea adâncă atunci când descopăr că nimic nu-i comestibil
dincolo

până în clipa
când îmi amintesc că port după mine mobilul