necrofag de tine îți mănînc rozele sufletului petalele îmi pocnesc în gură iar spinii
îmi deteriorează perceperea realității anatema bisericii din tine mi-a atins ochii
și nu te mai văd am și o realitate paralelă o dimensiune în care mă atingi
ca pe un bibelou de porțelan spre a-mi trezi dorințe

tu ai murit demult din odaie plecată spre a nu mă mai urî
doar amintirea a rămas ca amintire că trece lucrul ce se numește faptă
în limbajul dedemultului

visele nu mai folosesc la nimic
cînd mă trezesc porii varsă o apă năucitoare

țigara îmi înlemnește în gură vinul se pietrifică în gura mea atît cît să devin
un foc stins