Privesc deschis, cu ochii in larg
Ca o corabie fără catarg
Și nu mai înțeleg nimic,
Căci vorba e un inamic.

Zadarnic eu m-am pus pe tavă,
Căci am avut prea multă lavă
Și tot ce vroiam eu nu e bine,
Căci tainele le ai cu tine.

Eu sunt prea rău dar și prea bun
Fără să știu că vorbele răpun
Fără să cred că nu am scaun
Să cred baloane sparte de săpun...

E mult prea mult și mult prea tare
Totul în mine acum doare
Rămâne doar o întrebare,
Cum ar fi fost mai bine oare?