Rostește, spre-a lăsa viitorimii
Din Cartea ta mirări, învățăminte
Să-ți cearnă miere peste oseminte
Că cei din urmă veșnic vor fi primii.

Va fi eternă-aducere aminte
Și-n mediul doct și-n rânduri a prostimii
Că-n sferele înalte-ale vechimii
A fost o inimă și-a fost o minte.

E-adevărat, pe-acolo, la măsea
Supus lui Bachus până în prăsele
Uitând ades de sine mai trăgea.

Dar judele n-o căuta-n măsele
Din colier e numai o mărgea,
Pe foaie fug spre Paradis gazele.