În miezul de vis al cuvântului
căutăm numai plajele cu orizont,
ocolind prăpastia și piscurile
din dragostea născută de noi.

Þinem veșmânt o aripă de vise
pe care nu le dorim zburătoare,
deși sunt triluri ale purității
care eternizează iubirile.

Strălucirile le vrem fără sfârșit,
iar umbrelor le spunem labirinturi
și nu dorim să pictăm întunericul
cu raza de iubire din lumină.

Când frunzele uscate nu mai trăiesc,
când timpul ne va lăsa fără sămânță,
pe poteci neștiute ducem iubirea,
dar pașii ei vor rămâne pe pământ.