intrasem în catedrala
de oase
direct de pe autostradă
una a sunetelor
care îmi țiuie și-acum în inimă
cu tot cu tăcere
mă grăbeam la întâlnirea
cu o trezie
la marginea unei vieți ruptă de oboseală
de un somn ce-ar fi trebuit să crească bun
și-ntr-un pas și-n ceilalți

și-ntr-o mână și-n cealaltă


pe-aproape


doamna mi-a promis
călătoria cu luntrea numai după
ce-mi voi fi rupt condurii în dansul
întreg
că nu va suna gongul în miez de zi


și iată
eu de-abia-i trimisesem
o bezea dimineții
la naiba
nici în moarte
nu mai poți avea încredere
are atâtea fețe


e-atât de aproape
că-i pot picta
chipul cu lumină