De zeci și zeci de mii de ani
Pâraie poartă în aval
Pământ, nisip și bolovani,
Și doine scoase din caval.

Sunt duse toate către larg
Spre-acolo unde niciun mag
De-ar sta de veghe la catarg
N-ar face vrăji de-al mării drag.

În cale fac popas pe-un mal,
Pe altul - dacă soarta vrea -
Nicicând de gros n-o fi egal
Cu stratul împietrit deja.

Doar triste doine fără rost
Prin locuri fără vreun popor
Ce n-au intrat vreodată-n adăpost,
Răsună slab - a chin și dor.