cu o moarte mai devreme
umbra mi te-a dat pentru că eu te-am văzut prima
ea a mers întotdeauna din urmă ca nu cumva să mă pierd
la început te-am acceptat greu pentru că nu știam cu ce să te hrănesc
te ciupeau ciorile dacă nu te luam
pe atunci erai ușor și cald pentru mine
în fiecare dimineață rupeam căte o bucată de suflet și ți-o dădeam din mâini

spre seară umbra creștea mare se făcea rea și geloasă
striga la mine că într-o zi se va termina sufletul
dar nu-mi era milă de el
tu nu mâncai altceva

îți plăcea să trăiești în apă sărată și eu
ți-am umplut un acvariu
schimbam des lacrimile în el
pentru că doar așa dormeai liniștit și răsuflai mai ușor

când din mine nu a mai rămas nimic te-am dus înapoi la mal
nu mai aveam cu ce te hrăni și tu ai devenit greu
ai plecat fără să întorci capul și umbra speriată în fața mea a tăcut

astăzi eu mor și mâine
o să mă nasc din nou și îmi pare rău că nu am cu ce plânge
ziua de mâine nu se știe când vine
fiecare are timpul său
umbra a murit până la ieșirea soarelui