e noaptea în care cad stelele,
stelele mele
mintea golită hibernează dincolo de dureri
bolta a devenit incandescentă
de doruri și înfrângeri nejelite încă
neîngropate
la limita dintre ,,tot" și ,,nimic" mă aștept
speriată de așteptări
înfricoșată de dispariția Dumnezeului meu
îngenuncheată printre cioburi de stele
și cerșesc îndurare la altarul iubirii
răscolind înfrigurată cu mâinile goale
după fâșii de vise
să mi le prind ca pe cireșe la urechi
sau să-mi înfig cu sete dinții în ele
să simt în suflet revărsarea verilor uitate

în noapte
se scaldă stelele în linia vieții
muguri noi mi se cațără în palmă!