ascultă
nu este liniște absolută

lemnul crăpat va fi aruncat după sărbători
soarele-ceas din tablă roșie
își scutură piulițele

obosită în gaura cheii o muscă
(unica martoră cu ochii de jur împrejur)
după iarna lungă tremură ușa și clanța
cu ghearele scoase se plimbă vântul prin bloc

în ureche durerea se agită ca musca din clanță

o sondă îți trebuie
zici tu fumând
cu capul țintuit pe speteze
lemn de cireș “fără moarte” pe care stai ca un rege pe cal

ascultă
nu este liniște absolută

scaunele nu mor niciodată
ea
liniștea
cocoțată pe dulap
se uită peste umărul meu
mă trec fiorii

tai mai mult decât scriu
liniștea și-a pierdut răbdarea
îmi scutură de pe buze tăcerea


am strănutat
a căzut pe parchet sughițând
fâlfâind din pene ude
liniștea mea ciufulită
mi-am ținut respirația
să o aud plecând
să scap de cercul din jurul gâtului
să beau apa să îmi spăl frica
să uit cum se usucă gura
buzele ochii pielea

undeva trebuie să fie o cremă de levănțică
să aștern albastrul câmpului francez peste praful amețit de mișcările rituale ale angoaselor ce bârfesc cât e ziua de lungă

ascultă
sună
nu răspunde nimeni

„trebuie să ridici
….
Ioona a dispărut“

Click

o voce se repetă într-un cerc digital

click

în ureche se strâng clickuri peste clickuri
disparițiile stau cuminți la coadă
se aude cum sforăie ritmic musca din clanță

ascultă
o seceră în aer îmi taie respirația
culegătorii de orez șoptesc
“următorul la rând”

click

nu este liniște absolută
se aud aripi
înecate între ape și pietre


liniștea mea a zburat pe geamul rezemat de pervaz
s-a urcat pe scaun și mi-a râs în nas

click
apele curg peste pietre
ceasurile nu mai ticăie
clopotnițele nu mai bat

ascultă
trecerea pe vârf de cuțit
prin praful albastru
de levănțică