mai sunt câțiva pași
până la sunetul bolovanului în gol
până la rostogolirea lui ascuțită care face să-ți tresalte pieptul
de ce tremuri
lucrurile se mai dărâmă uneori din greșeală
așa cum norii
se varsă în creștetul oamenilor.

mai sunt trei secunde din vis
și o alunecare de talpă
o sa lași ploaia să te transforme în noroi?
căderea nu înseamnă nimic
îti îndreaptă mersul
îți apleacă spatele
cam atat
singur îți fisurezi aripile îți arunci gândurile la gunoi
și așa mai departe

scriu asta de acasă
(din prăpastie)
aproape îmi place soarele
mereu prea departe și luna
cu ochii ei oblici
parcă niciodată înălțarea nu a fost mai frumoasă

când sapi cu degetele în stânca fiecare treaptă
nu vezi scara. doar speri
și brusc
găsești sensul căderii.