Din răni mustind se naște întremarea;
Într-un ocean e loc de-o picătură;
După atâtea bice, mai îndură
Un rob povara, dăruind iertarea;

Mai poți să duci o mână către gură
Când ai pierdut în drumul tău cărarea;
Răgazul blând ce străjuiește zarea
Un clopot grav în clipe vagi îl fură;

Din semn stingher se-njgheabă o poveste
Cu tâlcul ei însingurat, dar dens;
Un abur vag adună nori pe creste.

Conturul lor se va-mplini imens,
Căci dacă Unul nu-i, nimic nu este,
Iar toți cei mulți într-Unul au un sens.


13 mai 2012