sunt seri când
mă-ntorc din nesomn
ca dintr-o călătorie lungă,
mă culc o dată cu soarele
și dorm neîntors
câteva ore, apoi
mă trezesc
cu noaptea-n cap,
smuls din visul cel rău
de-o mână care,
preschimbându-se-n pumn,
bate în pieptul meu
tot mai repede,
tot mai tare,
și-atunci,
încerc să mă ridic,
fără să tremur de frig,
mă-ndrept spre bucătărie,
pun apa pe foc,
iau un distonocalm
și-ncep să picur -
ploaie de vară
deasupra lunii plutind
în cana cu ceai negru
cuvinte
care străpung tăcerea
împachetată în plicuri,
rânduri despre cel care
a supraviețuit
unui coșmar de nedescris;
și totuși,
cineva azi-noapte
pe o margine de lume
a fost sinucis.
Ce bine ar fi să pot
să fiu din nou singur,
să stau față-n față
cu gândurile mele,
să stau și să fumez
pe întuneric,
să n-audă umbrele
din spatele meu
tot ce gândesc,
să fumez și s-ascult
în liniște cum
pasărea preschimbată în pumn
bate în pieptul meu
tot mai repede,
tot mai tare,
sfărâmând
perete după perete
coșmarul
unor cuști construite
pentru
cei singuratici
de niște neoameni
cu cap.


27.05.2012;
12:41