și-s doi pe o bancă

și-s ochii-n castan că
mai sus nu-i nimică
nu vrea ca să

zică
de frică
n-ar sta

cu iarba la fluier
piciorului șuier
de cucu cu struna
cuibarului una

sau de-unu Gabbana
de Dolce sprânceana
cu europeana
mireasmă de vată
pre-limba-ambalată
cu mâna odată

cu una cu unu
că altu` nebunu`
mai jos cu o bancă
nu știe nu-ncearcă
nu zboară
nici scrie
sub strat „poezie”
doar iară
cu-avară
dorința se-ncarcă
în drumul ce parcă
se-afundă în glie
când pleacă
spre seară

și băncile-o mie
pluti-vor să-i doară
crucindu-se-n vrie

să roage să ceară
aiurea-ntr-o doară

(da' cine-i mai știe)


de-a cuci primavară