călcam pe poezie
se ridica un nor de praf și noi
aveam semne pe față

mai ții tu minte zarzărul
din poartă de la țaica stanca
îl făcuserăm microfon
stăteam pe rând în fața lui și
îi recitam oricui trecea pe jos ori
pe glugile de coceni din căruță
omu dădea din cap noi ziceam că e de bine
și continuam de-a artiștii

după ce potolea lighioanele de prin bătătură
ieșea și țaica la drum rămânea cu ochii pe noi
și cu zâmbetul acela de țăran
se închina
iote îngerii la mine la poartă

cât înțelegea ea din scălămbăielile noastre
știu doar că se alegea cu două stele în ochi
și un oftat cât ulița satului

(24 mai 2012)