agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 746 .



Penelopa cerului
poezie [ ]
cântece violete

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [myvioletes ]

2012-06-04  |     | 



cu tine ce mai vorbesc doamne
pașii se târăsc pe vatră
ca prin nămeții vremii
nu mai pot merge la biserică
parcă ar fi toate în ceri maică


o limbă de foc răsare
pentru întâiul junghi în trupul lemnului
adus pe-aproape de-o nepoată de frate
murmurul stins al rugăciunii adoarme în poală
odată cu tăciunii din ochii motanului


dealul se uită pe fereastră
la sfânta cu un ultim umblet pământean
nu se prăvale peste căsuța de-o vârstă cu el
primenită și-acum a ochi de nu-mă-uita
în poiană a mas veșnicia
mărire ție

limbi de foc țâșnesc în rugul învățat și el seară de seară cu rugăciunea
penelopa mai așteaptă doar un mire divin
ochii ei târzii și apătoși scaldă o viață
cu frați și nepoți
toți aurari
niciodată unul al ei decât
dă-ne doamne
rugile pictează și-acum sfinți pe pereții timpului
mărire ție


vătraiul scormone în lemnul din vatră
ca-n amintire gândurile
rar de tot mai găsește prin lada de zestre
cântecul poienelor
printre ștergare și oprege și anotimpuri
de tăcere horele abia se mai aud
și lacrimi ale încercărilor și-ale bucuriei
pentru alții
o viață m-am rugat ție doamne
pe mâneci florile culese în veacurile cu vedere bună
au ostenit de-atâta râu
și-adorm potolit în nefreamătul culorii
laolaltă cu mâinile cuminte așezate în poală
slavă ție doamne al meu


flăcările ațipesc pe rând
credința-i nestrămutată
neputința așezatului în genunchi la icoană
cât o împietate și cât
singura durere
doamne mă iartă
în sobă tăciunii închid pleoapa ultimului licăr
de mână cu noaptea care acoperă încă o zi
cât o viață
cu grija mamei lângă pruncul de purtat la botez
cu sfințenie
alb


mâine numai tu doamne
mai cunoști urma

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!