Învăluit de temeri
într-o corabie în derivă,
sunetele se sparg sfâșietor.
Ecoul bate câmpii
cum între noapte și zi,
lupii bătrâni
își asmut singurătatea.

În clipele de restriște
îmi urlă prin trup
și mă înstrăinează de lume,
așa cum pulsul
se răcește-n stele
pe partea opusă.

Lupii tineri câștigă jocul
în haita de-acum supusă,
simt cum trec tăișuri iuți
cosesc ierburi coapte
și altele crude cresc la loc.

În minte îmi cresc tulpini
cu cercuri de lună,
nopțile calde ori reci
sunt ca o apă,
în care pietrele nedumerite
de curbura umbrei
privesc speriate lumina
și tac.