blestemat să am privirea anonimă și o mie de brațe

ca și cum aș mai putea crede în toate filosofiile limitei

sunt îmbrățișat de câteva ori pe zi de adolescenții agresați cu melancolii de duzină

care șoptesc să mă resemnez când își lasă inițialele în pielea mea

sunt vocea propriei îndurări

și consemnez că voi trăi zeci de ani în aceleași anotimpuri hiper-banale

îmi voi ieși din minți când voi vedea femei implorate de timp să-și ascundă ridurile

încă mai regret că nu pot fi animal să mă retrag în vizuină

pentru că eu nu mă pot retrage decât în mine

și-n căldura unei cămăși de forță