Noaptea ce mă odihnește
n-a mai venit,
ea plânge și ploaia o cheamă
când mustul înțeapă spre vin.

Impulsul chiar eul mi-l umple,
cum tulbură de nici sufletul
nu simte emoții.

În psihic unde se știe,
ochii nu au putere să vadă
sensibilul atât de aproape.

Și nevrotic mă vânează
îngerii somnului cald,
când te câștig
pustiul din mine se vindecă
și mă odihnesc în cuvinte.