vorba poetului „și totuși”
mai există niște oameni
oameni simpli curați și adevărați
români conaționali de-ai mei
care m-au făcut să nu-mi mai fie rușine
că sunt contemporan
cu șleahta asta obraznică și îmbuibată
de venetici însă în buletin cu ...escu
ce mă reprezintă fără voia mea
din scaunul puterii
în relațiile cu dumnezeii lumii
știu că instituțiile sunt imperfecte
de aia mi se pare că nu asta e cel mai grav
dureros e că lumea începe să creadă
că eu și noi românii... suntem ca ei

de câte ori îmi cerșesc mieros votul
de atâta „democrație”
îmi vine să mă împușc dar n-am pistol
n-am pistol eu care o viață am vegheat
credincios la frontierele patriei
cu racheta sau pușca la căpătâi degeaba
ca un prost prea târziu aveam să aflu
fiindcă țara mi-era ocupată din interior
chiar de către cei ce-mi dădeau ordin de luptă
să o apăr aiurea prin irak și afganistan
ca în timpul ăsta când eu eram plecat să mor
pentru o cauză străină și nedreaptă
ei să o fure cu nerușinare
nici măcar n-am apucat să văd
când mi-au crescut copiii mari
eu cel care nu am avut voie să fac politică
dar acum am încă pensia tăiată
sunt îndreptățit astăzi să afirm
că romania e ruptă în două clase sociale
clasa lor a celor care ne mint trădează și ne fură
iar mâine îmi cer iar cu nerușinare votul
și a noastră a românilor câți vom mai fi rămas
unii zic că de fapt am fi atlanți

poate că totuși nu mi-am cheltuit în zadar viața
dacă mai există români oameni simpli adevărați
în peregrinările mele am ajuns și la mâneciu
chiar pe malul lacului de acumulare
am întâlnit un tinerel cu o scoică
căreia el foarte mândru îi zicea barcă
cred că în subconștientul meu
“nevinovăția” celor cu certificat de revoluționar
îmi făcea cu ochiul sinuciderii
de aia i-am dat un milion de lei vechi
și l-am rugat ceva în genul „mână birjar”
să mă ducă oriunde cât mai departe
și-a înghesuit banii în unicul buzunar
de la pieptul unei cămăși rupte
și a început să tragă bietul la vâsle
nu prea mai avea timp de vorbă
dar tot am aflat că avea acasă doi prunci
schimba kilul de pește prins într-o zi pe lapte
pentru copiii lui înțărcați de la alte bunătăți

când am ajuns la mal i-am mulțumit
și el încurcat mi-a dat milionul înapoi
mi-a zis privind în jos „e prea mult boerule”
du-te și schimbă și dă-mi de lapte pentr-o zi
doar atâta cât mănâncă pruncii mei
încurcând cuvintele printre lacrimi
l-am invitat la mine la masă
dar mi-a răspuns că el nu mănâncă cu boierii
răspunsul lui m-a năucit în așa hal
că de atunci mă tot întreb dacă m-a refuzat
de prea umil ori că era prea mândru