e în mirosul de praf cenușiu, între geamurile reci și nepăsătoare umbra catedralei
e sub cerul înalt, între lespeadea de piatră și ceasul care arată nouă fără un sfert
între mașini și o ceată de bătrâni protestatari
după ce, căutând în întuneric(zile, ani?), între brazi și răzoarele de beladonă

impresionantă apariție redusă la dimensiuni banale
ea
altfel decât printre fiare contorsionate, sau lângă picioare bălăbănindu-se în ștreang așteptând
cu nu dimineții printre hamali, cutii de carton, cumpărați curele, cumpărați ceasuri - un trai la călcâiul dictatorului,
("copilul meu zâmbind...") cu nu tatii nu mamii, cât să faci un pas în stânga ori în dreapta
adulmecându-ți urmele în liniștea nopții

(oare ochii aceștia sunt ochii morții
oare mâinile acestea sunt mâinile morții?)

("zâmbind...")

tu, moarte, nu ai două capete, nu ești monstru, nu pășești în patru labe, nu ai coarne, brațele tale sărutate de o mamă în copilărie sunt așteptate de o soție drăgostoasă
de copii pentru a fi îmbrățișați înainte de somn
tu, moarte, făcându-ți loc prin mulțime printre grupări de tineri scandând victorioase
ignorându-ți proximitatea
la marginea timpului iată privirea celui care îți întoarce spatele
înainte de a-ți descifra mesajul
înainte ca bâta să se înalțe iar și iar, să cadă pradă mușcăturilor bocancilor
înainte de a fi stins trăiri, de a fi destrămat amintiri
simți oboseala, miros de mâncare
sub bol te așteaptă cina aburindă gustoasă
te grăbești
storci cerul nopții, amintirea unui copil zâmbind, umbra unui brad
„băiatul tatei”, „băiatul mamei”, storci „ dragule”, „doamne”, durerea din degete strivite, din spate
storci aerul pe care îl vei întretăia în drum spre casă
dispari
întuneric
în urma ta
pe asfalt lumea stinsă
cineva o va culege de pe jos în miez de noapte - lume ștearsă

***

("copilul meu!...")

tremurândă o mână
desenează un contur pe asfalt
aici era el dincolo erai tu
ziua capul tău s-ar fi atins de roțile mașinilor, s-ar fi întrepătruns de scârțâitul fiarelor

prin geamurile acelea mulți căutară spre locul crimei și pentru o clipă inimile lor poate vor fi tresărit
generali scuturându-și încă o vreme praful de pe epoleți
priviri tăcute
urmărind dansul morții
aici lângă rug
(ca în lanul grădinei împărăginite al bunicii cu fiare vechi din care se alimentează rugina
și ea: rugina are ochi de om se aruncă asupra ființelor neascultătoare, ea nu
doar rugina)


***

e în mirosul de praf cenușiu, între geamurile reci și nepăsătoare umbra catedralei

aici
sub cer ca în copilărie sub măsuța cu trei picioare ascuns
și noi nu-l vedem în timp ce el râde