dimneață răcoarea-ți intră în măduva spinării
nervii ți se retrag din recul nu mai clocotesc
bobul de rouă explodează pe frunze
ca într-un război rece
la amiază calvarul luminii incandescente
ne stoarce de apă ca o gospodină ce-și întinde rufele la uscat

beau țuică prin porii mei ies vapori otrăvitori
beau să uit inelul întotdeauna ascund degetul acela

soarele e imaginea lui Crist însîngerat rastignită pe cer
Cerul cere vamă de apă din sîngele nostru
demonii tac
se simt în siguranță sub simțuri

n-am mai vorbit de ea de o veșnicie
și nici nu o voi face
nenuntit voi trece prin aer
noaptea pe deasupra fecioarelor