amurgul se sparge cu zgomot asurzitor de liniște
întăinuit în roșu
aprins tăciune curînd
vijelii de gînduri se ciocnesc în creierul tău
le primești în cramă
în vinul de aramă
faci obraji din lut
să ai de întors la orice plesnitură de bici a sorții
pe obraz roșul fecioarei
bujorii ei încă nu s-au trecut
ca în patria naturii
acolo unde azi amurgul

așez liniștea dinaintea nopții
să țeasă din ea umbre și flori de întuneric