lacrimi
mi spală sufletul
bucăți oxidate de gânduri
agonizează pe un țărm pustiu
în mine plâng toți nefericiții lumii
cu coroane de spini pe frunți
și toți cerșetorii de iluzii
plâng
toate Isoldele izgonite din paradis
și mamele ce-și jelesc pruncii dispăruți înaintea lor
își plâng copii bucuriile furate

plânge rana ce sângeră a neputință

se sapă drum anevoios
de trecere a carelor cu grâu
miros de câmp
și glod
drum plin de hârtoape
cu șleauri adânc întipărite
în lutul cleios

merg
lacrimile imi spalâ tălpile
dar măresc incomensurabil distanța
până la mine

fiecare lacrimă
un pas afară din cerc

între cer și pământ
cântec de jale
și suflet de pripas!