fericiților!
spuneți taina
celor ce cară în ulcioare găurite apa
iar bătăturile le râd în soare a mulțumire
li-s urzicate tălpile și mâinile și buzele de sete
iar ei... iartă
eu nu-s culegător de maci din urmă de durere
toată greutatea lumii în nodul din gât
strâns a neîndurare
dar eu
nu pot să iert
nici gura mea păcătoasă care își blesteamă nenorocul
nici colții care mi-au sfâșiat soarta de mi-au curs zilele afară
nu vreau să îngenuchez
și cu mâinile tremurânde să încerc să indes la loc zorile sparte
să cârpesc
să iert
și să mint
neputința miroase a blană udă de lup
grumaz de fiară îndrăgostită
de urletul tăcut al cerurilor răsturnate
mai bine plec mai departe
măcar ce mi-a rămas are gustul răzvrătirii
nu al înfrângerilor!