Se aude ploaia, cum se prăvălește în șoapte
cu păsările-i lucii, parcă, spre neființă...
Pofta, merelor nemâncate de prea coapte,
îmi 'bolnăvește gustu-n dorință...

N-am mai stat unde m-a lăsat mama,
să-i păstrez bucuria, de mine, murdară.
În alte culori am fugit, să-mi dau seama
cum e să urci când totul coboară...

Stau de ploaie, în ea să nu cad,
aplecat peste frumoase nimicuri.